Industria auto din România a pornit motoarele după criza sanitară declanșată de epidemia de coronavirus. Printre cei care au reluat activitatea de producție pe data de 4 mai se numără Dacia și Ford, alături de numeroși furnizori din industria auto. Iată ce măsuri a luat Ford în prima zi de reluare a producției la Craiova pentru a reduce șansele de contaminare cu virusul SARS-CoV-2.
Ford, care produce la Craiova SUV-urile de clasă mică EcoSport și Puma, a anunțat adoptarea unor măsuri chiar mai stricte decât recomandările autorităților sanitare. Pentru început, se va lucra într-un singur schimb, atât în Fabrica de Asamblare Vehicule cât și la Fabrica de Motoare urmând ca ulterior, în funcție de rezultate, activitatea să fie extinsă etapizat.
Pentru a reduce potențialul risc de expunere a angajaților noștri, compania a decis să solicite angajaților să completeze un chestionar online sau pe hârtie înainte de a se deplasa la Ford și de a intra într-o unitate Ford. În plus, au fost instalate dispozitivelor de scanare a temperaturii la fiecare poartă de acces pentru a identifica persoanele care au febră.
Angajații sunt rugați să păstreze o distanță de cel puțin 2 m față de cei din jur și să evite formarea unor grupuri mai mari de 3 persoane. De asemenea, toate cantinele din secții, automatele, bucătăriile unde se prepară mâncarea și facilitățile din zona de odihnă, adică frigidere sau cuptoare cu microunde nu vor fi puse în funcțiune.
Întreg personalul din incinta companiei va fi obligat să poarte mască de față și, în plus, în anumite situații, o vizieră, pentru a reduce riscul de răspândire a infecției în fabrică. Ford va oferi tuturor angajaților echipamente de protecție personală la locurile lor de muncă. Acestea includ măști pentru față, un termometru reutilizabil și alte obiecte de igienă. Atât măștile, cât și vizierele sunt produse de Ford (vizierele chiar în uzina de la Craiova).
Dacia a implementat, de asemenea, măsuri pentru reducerea contaminării cu coronavirus, odată cu reluarea producției la Mioveni.